Asociația Outventure în parteneriat cu
Basware Corporation și
Modular Services Romania, a instalat două noi mese de tenis în complexul studențesc al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul ediției a doua a proiectului Ping Pong Pop-Up. Noile mese au fost amplasate în complexul Codrescu (în fața căminului C11) și în complexul Titu Maiorescu (în parcul din spatele corpului A).
Proiectul are ca obiectiv promovarea mișcării în aer liber și transformarea spațiilor publice în locuri active, prietenoase și accesibile comunității academice și nu numai.
Mulțumiri speciale merg către Iustin și către voluntarii Andrei, Andrei și Dragoș, care au contribuit direct la montaj.
Mesele instalate sunt modele Cornilleau Park, recunoscute pentru durabilitate și rezistență în utilizare outdoor intensă.
Proiectul Ping Pong Pop-Up va continua în 2026 cu extinderea către alte zone și cartiere din Iași, în spiritul misiunii Outventure de a construi comunități active și conectate.